Air Jordan

Favoritul lunii mai: Air Jordan 4 Thunder

Favoritul lunii mai: Air Jordan 4 Thunder - OnSize

Întâlnirea perfectă dintre negru și galben – la ce te duce gândul? Nu ești departe de adevăr dacă te gândești, să zicem, la versiunea Low sau Mid a perechii de sneakers Air Jordan 1 Taxi, dar noi avem acum în fața ochilor o nuanță de galben mult mai vie. Și pentru că nu-ți vindem pisica în sac (și pentru că probabil ai citit deja titlul postării), îți spunem direct despre ce e vorba: Air Jordan 4 „Thunder”! ⚡👟

predecesorii

Trebuie să ne întoarcem în timp mai bine de 10 ani, până în 2012 (când vârsta noastră avea încă o singură cifră 😂👶). Atunci a apărut ultima dată Air Jordan 4 Retro „Thunder”: modelul Jordan negru cu galben care face să bată mai tare inima oricui iubește plasa din TPE și upperul din nubuc. 😍

Ba chiar, adevărul e că trebuie să ne uităm și mai departe în trecut, pentru că designul ăsta, cu aceste culori, a debutat încă din 2006! 😱

Așadar, perechea Air Jordan 4 Retro „Thunder” care revine anul acesta are predecesori, așa că trebuie să strecurăm aici o scurtă lecție de istorie! 👴🏻

povestea

În 2006, mulți au fost luați prin surprindere de cele două colorway-uri noi, în ediție limitată, ale lui Air Jordan 4. „Thunder Pack” și „Lightning Pack” erau practic inversul unul altuia. „Lightning” avea upperul galben, șireturi galbene și limbă galbenă – în schimb, „Thunder” era predominant negru, cu accente galbene, inclusiv la călcâi. ⚫️🟡

Ambele variante se puteau cumpăra exclusiv online, pe jumpman23.com, ceea ce le-a transformat din prima clipă în piese exclusive.

Foto: sneakernews.com

 

Pentru mulți, „Thunder” a fost unul dintre cele mai bune colorway-uri non-OG ale lui Air Jordan 4. Poate că nu e o întâmplare că, în timp, tocmai această versiune a devenit mai iconică și mai populară. Șase ani mai târziu, doar varianta „Thunder” a mai fost relansată.

„Thunder”

Dar de ce arată atât de brutal de bine Air Jordan 4 „Thunder”?

Oare diavolul se ascunde în detalii? 👿

Poți căuta secretul în culoarea plasei de pe limbă și a ochiurilor pentru șireturi, în talpa intermediară, în logoul Jumpman – dar ce contează e efectul de ansamblu. Când te uiți la perechea asta, simți cumva că totul e la locul lui.

Ei bine, aproape totul: perechea în sine încă nu e la locul ei, pentru că locul ei e în picioarele tale! 👉🏼👟

Și dacă tot vorbim de „Thunder”: se spune că fulgerul nu lovește niciodată de două ori în același loc. Ei bine, sincer să fim, noi zicem că fulgerul ăsta poate să lovească liniștit și de mai multe ori. ⚡

Tocmai de aceea am zâmbit până la urechi când, la începutul lui 2022, a venit o nouă întorsătură în poveste: s-a lansat Air Jordan 4 Retro „Red Thunder”. Ce era galben pe originalul „Thunder” a devenit roșu pe perechea asta. 🤯

Iar roșul ăsta de foc ne-a aprins de-a binelea inimile! ❤️🔥

A fost dragoste la prima vedere! 😍

Dacă și tu simți la fel și adori Air Jordan 4 Retro „Red Thunder” (dacă încă nu ai perechea asta, comand-o chiar acum cu un click aici!), atunci nici originalul „Thunder” nu are voie să lipsească din colecția ta!

așteptarea

Așadar, pe scurt: în primăvara asta, Jordan relansează Air Jordan 4 Retro „Thunder” – minunea negru cu galben văzută ultima dată în 2012. 🤩

Luna mai și vara lui 2023 nu vor fi, așadar, despre altceva decât despre un model reinterpretat în mici detalii, dar care evocă la maximum originalul: superbul Air Jordan 4 Retro „Thunder”! În curând îl vei putea comanda și ține în mâini! 🚛

Foto: sneakernews.com

 

Încă din august anul trecut s-a răspândit vestea că nuanța „Tour Yellow” revine – și că va concura cu „Red Thunder” pentru a-i cuceri pe sneakerheads și pe fani.


Tu cu care votezi? Ai deja vreuna dintre ele? 🤷♂️

Rămâi la roșul nebun al deja îndrăgitului „Red Thunder”? ❤️

Sau nu vrei să ratezi unul dintre marile comeback-uri ale anului, iar „Thunder” o să-ți strălucească în picioare oriunde te duci? 💛

Sau poate, ca sneakerhead get-beget, nu te mulțumești cu una și îți iei câte o pereche din fiecare? 😻

Partea cea mai bună e că nu ai cum să alegi greșit!

 

Ba chiar ai luat deja o decizie bună, pentru că ești aici, la noi, pe onsize.eu! Dacă ți-am făcut poftă de o pereche nouă, aruncă o privire prin colecția de sneakers! 😉

 

Foto copertă: sneakernews.com

Te-ar putea interesa

Fetelor! Nike Dunk Low Fuchsia dă startul primăverii (și fanteziilor băieților) - OnSize
Tot ce trebuie să știi despre sneakers - OnSize

Lasă un comentariu

Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.